6.6 C
Braşov
27 aprilie, 2024

Artistul plastic Valentin Tănase a vernisat expoziția „Universul ilustrației” și va lansa o monografie la Cercul Militar

Publicat: 22/03/2024, 14:32

Renumitul artist plastic Valentin Tănase ne invită, în anul în care va împlini 70 de ani de viață și peste 50 de activitate creatoare, la Galeria Artelor a Palatului Cercului Militar Național din București, la expoziția personală „Universul ilustrației”, care va dura până pe 4 aprilie 2024.

Pe simezele celor două săli ale galeriei sunt expuse 150 de ilustrații și coperte de carte și planșe originale de bandă desenată, artistul fiind un prolific și reputat creator al acestui gen în anii ’80 ai secolului trecut. Toate lucrările sunt originale și rodul numeroaselor proiecte realizate de-a lungul deceniilor de activitate.

Valentin Tănase este artistul care, în anii comunismului, a reușit să introducă celebra trupă Beatles în benzi desenate istorice sau science fiction.

„Dintre cei patru Beatleşi, cel mai des l-am inserat pe George Harrison, pentru că se potrivea foarte bine ca alură cu benzile desenate pe care le făceam, dar si pe Ringo. Pe Paul şi pe Lennon i-am făcut mai puţin, dar când s-a putut, i-am făcut şi pe ei” , povestește Valentin Tănase.

Printre exponate se numără prima bandă desenată a artistului Valentin Tănase, publicată în revista Cutezătorii

La vernisajul expoziției, care a avut loc miercuri, 20 martie, la orele 18.00, la Cercul Militar Național, au fost aproape 200 de participanți, care au admirat creațiile expuse ale artistului.

Printre exponate se numără prima bandă desenată a artistului Valentin Tănase, publicată în revista Cutezătorii (inclusiv coperta publicației), în 1972, când acesta nu avea 18 ani împliniți și era încă licean.

Printre invitații speciali ai vernisajului s-au numărat generalul Cătălin Zisu, fostul șef al Marelui Stat Major Mircea Chelaru, generalul medic Dan Mischianu, generalul și scriitorul Radu Bîlbîie, precum și Gheorghe Fodoreanu, om de turism și fost președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). Introducerea în universul magic de pe simeze a realizat-o criticul de artă Marius Tița. Participanții s-au delectat și cu un moment artistic susținut de talentați membri ale Ansamblului Artistic „Doina” al Armatei.

„Pentru mine, orice vernisaj reprezintă o bucurie a sufletului și are valoarea unui eveniment familial, precum botezul sau căsătoria. Este un fel de căsătorie a mea cu publicul, pe care îl respect întotdeauna. Nu creez o lucrare de artă doar pentru mine. O dată făcută și rămasă în atelier, lucrarea nu are aripi. Ea prinde viață doar în contact cu publicul, trăiește împreună cu publicul căreia îi este destinată. Această expoziție este dedicată ilustrației de carte, deci este dedicată publicului care citește” , a subliniat artistul Valentin Tănase cu ocazia vernisajului.

Despre „Valentin Tănase, o monografie”

Sâmbătă, 23 martie, la orele 15.00, la Cercul Militar Național din București, în cadrul expoziției, va fi lansată cartea „Valentin Tănase, o monografie” , publicată la editura Irizor și coordonată de Lucian C. Oancea, coautor al best-sellerului GOPO în 100 de pagini de benzi desenate (Grupul Editorial Art, 2023).

Volumul, ce cuprinde și opere ale lui Valentin Tănase mai puțin cunoscute, reprezintă deja o surpriză, reușind să vândă peste 50 de exemplare în primele 24 de ore de la intrarea sa la precomandă.

„ Pentru cititorii de o anumită vârstă, numele Valentin Tănase e un bilet de călătorie spre vacanțele copilăriei. Asta pentru că stilul lui impresionant prin realism și detalii, dar mai ales solar, optimist, spectaculos și foarte ușor de recunoscut, l-a făcut vedetă printre școlarii de la începutul anilor ’80 , care îl recunoșteau imediat în revistele destinate lor: Șoimii Patriei , Cutezătorii , Start spre viitor , în cărțile impecabil ilustrate (cine n-a citit celebrele Povestiri istorice scrise de Dumitru Almaș sau superba repovestire a lui Haiawatha ?) sau, șocant, în manualul de Limba română de clasa a cincea.

Iar pentru că, orice s-ar crede, cultura e creată de oameni, iar artiștii nu apar prin magie în manuale și enciclopedii, șase fani, creatori, cronicari, colecționari sau „doar” entuziaști ai benzilor desenate românești s-au strâns în jurul amintirilor comune și au alcătuit această carte-omagiu, ca să-i ajute pe cititorii de azi să călătorească în copilăria cititorilor de ieri.

Dincolo de nostalgie și de obligatoriul aspect enciclopedic, cartea oferă informații și ilustrații inedite, dar și (cel mai interesant pentru mine) un generos interviu cu Valentin Tănase. Și, poate cel mai important, trezește apetitul pentru o explorare mai amănunțită a operei sale BD, deocamdată ascunsă în biblioteci și arhive ”, spune Eduard Pandele.

Echipa care a realizat volumul

Mirel DRĂGAN: Arhitect pasionat de artă și bandă desenată. fondatorul și editorul revistei Terapie de Basm .

Valentin IONESCU: Artist de bandă desenată al noului val românesc contemporan. Desenatorul volumului de succes Două loturi , realizat după schița lui Ion Luca CARAGIALE.

Dodo NIȚĂ: Economist transformat în motorul menținerii vii a activității în domeniul benzii desenate românești din ultimele decenii. Autor a sute de articole și zeci de cărți în domeniu.

Lucian C. OANCEA: Colecționar, jurnalist, metalurg și a treia generație de anticari. Scenarist al proiectului B.D. Hegemonia românească și co-realizator al volumului Gopo în 100 de pagini de benzi desenate .

Andrei SZASZ: Colecționar de benzi desenate românești, cărți pentru copii și nu doar. A asigurat sprijin, cu ajutorul masivei sale arhive fizice și electronice, la numeroase proiecte în domeniul benzii desenate.

Marius TIȚA: Jurnalist, colecționar și unul dintre cei mai importanți critici de artă români contemporani. Autor a numeroase cărți în domeniul artei și nu numai.

„În adolescență” , mărturisește Valentin Tănase, „visam ca la vârsta maturității să fiu desenator de bandă desenată. Publicasem prima mea bandă desenată în revista Cutezătorii, o revistă pentru copii din acea vreme, în clasa a X-a, la 17 ani. La terminarea Institutului de arte plastice „Nicolae Grigorescu”, am rămas în continuare atașat de banda desenată și universul ei”

Prima mea bandă de amploare a fost „Burebista”, un serial întins pe 24 de pagini. Am publicat între timp sute de pagini pe toate subiectele: bandă desenată istorică, de science-fiction, de actualitate, și am colaborat cu reviste, edituri și autori renumiți din țară și de peste hotare. Se adaugă acestora câteva sute de coperte și poate mii de ilustrații de carte”

Valentin Tănase

Alături de acestea, vă veți întâlni cu legendele istoriei noastre, de la Ștefan cel Mare, Ion Vodă cel Cumplit, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Horia, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, cu personaje exemplare și proiecții ample, artistul – un portretist de excepție – având o plăcere teribilă pentru fresca de epocă de largă respirație, cu personaje multe în scene emblematice, redate cu inteligență, umor și minuția omului care s-a documentat temeinic înainte de a trece în fața planșei.

Nu de puține ori, veți visa alături de el în povești romantice sau de capă și spadă, alături de celebre personaje ale lui Alexandre Dumas, sau vă veți proiecta în viitor, în seriale de anticipație cât se poate de fantast închipuite, un fantastic bine temperat de detaliul tehnic, impresionant prin rigoare.

Valentin Tănase este directorul studioului de Arte Plastice al Armatei din anul 1997

Valentin Tănase este directorul studioului de Arte Plastice al Armatei din anul 1997.

Artistul plastic s-a născut pe 6 septembrie 1954 la Iași, a absolvit în 1978 Institutul de Arte Plastice „ Nicolae Grigorescu” din București și a devenit, din anul 1981, membru al Uniunii Artiștilor Plastici.

Din anul 1977, a participat la majoritatea manifestărilor expoziționale de artă cu caracter municipal sau național organizate de U.A.P din România.

Din 1981 a deschis peste 55 de expoziții personale de pictură și grafică în țară (București, Brașov, Constanța, Buzău, Sibiu) și în străinătate (Paris, La Croix Valmer, Angouleme, Roma și Bologna, Bruxelles, Viena, Praga și Kromeriz, Bratislava, Hurth-Koln, Veria, Valencia, Budapesta, Beijing).

A realizat lucrări de pictură murală monumentală și mozaic la sediul Ministerului Apărării, la Muzeul Militar Național, Palatul C.E.C., Biserica Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena (Parcul Călărașilor, București), Palatul Primăriei Oradea și la Cercul Militar Național.

Are de asemenea numeroase lucrări de sculptură: busturi monumentale, basoreliefuri, compoziții ronde-bosse, statui ecvestre, monumente de for public. Valentin Tănase este unul dintre cei mai prolifici artiști de benzi desenate din România, având peste 1.000 de pagini, în principal în genurile istorie și SF.

Artistul este decorat cu Ordinul național „Steaua României”, în grad de Ofițer în anul 2000, cu medalia „Regele Mihai pentru fidelitate” în 2014 și cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler în 2015.

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare.

Activitatea jurnalistică

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri politice –

22 Mar, 16:07

Știri externe –

22 Mar, 16:05

Video –

22 Mar, 15:55

Ultima oră

22 Mar, 15:51

Știri –

22 Mar, 15:49

22 Mar, 15:26

Sursa: https://www.gandul.ro/comunicate-de-presa/artistul-plastic-valentin-tanase-a-vernisat-expozitia-universul-ilustratiei-si-va-lansa-o-monografie-la-cercul-militar-20171736

Ultimă oră

Același autor