11.7 C
Braşov
4 mai, 2024

Nicușor DAN este oficial candidatul DREPTEI UNITE la Primăria CAPITALEI: Pe 9 iunie avem de ales între dezvoltare și pomeni

Publicat: 25/04/2024, 16:51

Alianța Dreapta Unită și Nicușor Dan au depus, joi, candidaturile la Primăria Capitalei și la Consiliul General. Liderii alianței Dreapta Unită au subliniat cât de importantă este componența Consiliului General și au făcut apel la votanți să țină cont că Nicușor Dan are nevoie de majoritate ca să își poată continua proiectele pentru Capitală, reiese din comunicatul de presă emis de partidele din alianță.

Pe lângă Nicușor Dan, joi și-au mai depus candidaturile la primăriile Sector 1, 5 și 6 candidații Dreapta Unită: Clotilde Armand, Alexandru Dimitriu, respectiv Mihaela Ștefan. Președinții celor trei partide, USR, PMP și Forța Dreptei, și zeci de susținători i-au însoțit.

În ultimii patru ani, Nicușor Dan și primarii USR au arătat că se poate și altfel. Odată smulse orașele din ghearele partidului unic PSD-PNL, primarii USR au adus investiții record, au construit creșe și grădinițe, au adus tramvaie și autobuze moderne, au făcut piste de bicicletă, au redat orașele oamenilor. Și s-au luptat cu clanurile. Nicușor Dan a scos clanul Pandele-Firea din primărie. Dominic Fritz a recuperat străzile și clădirile de la niște clanuri interlope. Nu cred că bucureștenii vor să îi aducă pe Piedone și clanul lui la Primăria Generală. Bucureștenii au de ales între un om cu un plan și un om cu un clan în spate. Orașele noastre nu își permit să se întoarcă la corupție și clanuri”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă.

Din spusele reprezentanților Dreapta Unită, voluntarii celor trei partide au fost în stradă și au strâns pe bune semnăturile pentru susținerea candidaturilor, spre deosebire de vechile partide care cu o săptămână înainte de alegeri încă mai purtau negocieri politice de 16 ore pentru a alege candidații. Dreapta Unită a strâns 43.402 de semnături pentru candidaturile la Consiliul General al Muncipiului București, se mai arată în comunicatul de presă.

Pe 9 iunie există o singură opțiune de dreapta: Nicușor Dan și consilierii locali Dreapta Unită. Actuala putere e în degringoladă și nu are o soluție pentru Capitală, iar bucureștenii înțeleg că nu o pot duce patru ani așa. Pe 9 iunie avem de ales între dezvoltare și pomeni, iar eu spun că Bucureștiul trebuie să meargă înainte, să se dezvolte. Și pentru asta e nevoie să-i dam Consiliul lui Nicușor Dan, a spus Eugen Tomac, președintele PMP.

La rândul său, Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei, spune că „u putem accepta ca Bucureștiul să fie prada unei mineriade politice” și că Nicușor Dan a făcut minuni pentru Capitală.

Pe 9 iunie se va da o bătălie intre clanuri care au in spate fosta Securitate, PSD și PNL și forțele democratice. Există câteva primării importante, cum e primăria Capitalei, a sectoarelor 1, 2, a Brașovului, Timișoarei, cu oameni care nu s-au lăsat corupți și care au păstrat libere aceste orașe de clanuri. Nu putem accepta ca Bucureștiul să fie prada unei mineriade politice care să dea orașul înapoi în mâinile clanurilor. În mai puțin de 4 ani, Nicușor Dan a făcut minuni. Doar prin susținerea lui avem garanția că orașul nu mai ajunge pe mâinile celor care folosesc puterea în interes personal”, a adăugat Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei.

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri politice –

25 Apr, 18:17

Turism –

25 Apr, 18:05

25 Apr, 17:39

Ultima oră

Actualitate –

25 Apr, 17:36

25 Apr, 17:08

Justiție –

25 Apr, 16:55

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/nicusor-dan-este-oficial-candidatul-dreptei-unite-la-primaria-capitalei-pe-9-iunie-avem-de-ales-intre-dezvoltare-si-pomeni-20194718

Ultimă oră

Același autor