Proiectul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), cea mai importantă inițiativă ecologică a județului Brașov, a depășit o barieră tehnică esențială. Administrația județeană a anunțat miercuri, 22 aprilie, finalizarea întregii documentații și obținerea avizului favorabil din partea experților europeni JASPERS, condiție obligatorie pentru accesarea fondurilor nerambursabile.
Documentație completă și aviz european de specialitate
În cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ISO Mediu, Szenner Zoltán-Huba, administratorul public al județului și coordonatorul proiectului, a prezentat stadiul actual al demersurilor. „Am finalizat Studiul de Fezabilitate, Analiza Cost-Beneficiu, Analiza Instituțională și Raportul privind impactul asupra mediului. După luni de consultări, am obținut aprobarea JASPERS, ceea ce ne deschide calea către depunerea cererii de finanțare”, a explicat acesta.
Termen-limită: Iunie 2026 pentru atragerea fondurilor
Consiliul Județean Brașov are la dispoziție o fereastră de timp până la30 iunie 2026 pentru a depune cererea de finanțare prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (PDDTJ). Până la această dată, toate procedurile juridice, tehnice și de avizare trebuie să fie închise.
Un proiect comun pentru 58 de localități
Deși coordonat de Consiliul Județean, SMID este un proiect care depinde de solidaritatea întregii comunități brașovene. Implementarea sistemului presupune un efort conjugat din partea tuturor unităților administrativ-teritoriale (UAT) din județ.
„SMID nu este un proiect exclusiv al Consiliului Județean, ci al întregului județ. Succesul acestuia depinde de susținerea unanimă a comunităților locale. Mai avem doi pași critici: obținerea Acordului de Mediu și semnarea contractului de asociere de către toate primăriile din județ” , a subliniat Szenner Zoltán-Huba.
Implementarea SMID va însemna o modernizare radicală a infrastructurii de colectare, sortare și tratare a deșeurilor, oferind județului Brașov o soluție durabilă și conformă cu standardele de mediu ale Uniunii Europene pentru deceniile următoare.