Coaliția, pe muchie de cuțit! PSD refuză să voteze bugetul lui Bolojan

Tensiunile din coaliția de guvernare escaladează după ce datele oficiale au confirmat recesiunea tehnică în România, ceea ce a relansat disputele dintre PSD și PNL privind strategia fiscală și bugetară. Liderii social-democrați acuză Guvernul Bolojan că a dus economia în impas prin politicile sale și amenință cu blocarea bugetului dacă măsurile de austeritate nu vor fi însoțite de pachetele sociale și de relansare economică pe care le solicită PSD.

Cel puțin trei miniștri ai PSD – Florin Barbu, Bogdan Ivan, Ministerul Energiei, și Alexandru Rogobete, Minisetrul Sănătății – au anunțat că refuză noi tăieri ale cheltuielilor cu personalul, anul acesta.

Florin Barbu a declarat duminică seara că nu se opune reformei, dar a menţionat că în unele ministere s-au făcut deja reorganizări.

”Sigur, eu nu mă opun acestei reforme, dar, atâta timp cât Ministerul Agriculturii şi alte ministere şi-au făcut reorganizări şi-au făcut economii la fondul de salarii, cred că în momentul de faţă trebuie să discutăm de reforme, de a construi prin aceste reforme”, a declarat Florin Barbu, citat deNews.ro.

Reforma administrativă va fi adoptată prin OUG, nu prin asumarea răspunderii Guvernului

Ministerul Dezvoltării a publicat, pentru transparenţă, proiectul de lege privind măsurile administrative pentru creşterea capacităţii financiare şi eficientizarea activităţii administraţiei publice centrale şi locale. Acesta prevede o scădere cu 10% a cheltuielilor de personal din administraţia publică centrală, dar şi o reducere a numărului de posturi ocupate la autorităţile locale.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi că reforma administraţiei va fi adoptată cel mai probabil prin ordonanţă de urgenţă, din motive de calendar, ea arătând că este nevoie de o rapidă intrare în vigoare a acestor prevederi, pentru a contribui la bugetul de anul viitor.

Marcel Ciolacu nu exclude o rupere a coaliției și repetă că acceptarea USR la guvernare a fost o greșeală

Fostul premier Marcel Ciolacu a afirmat, duminică seară, laAntena 3, că nu exclude o rupere a coaliţiei, chiar dacă el nu recomandă acest lucru, dar coaliția se află într-o perioadă critică.

”Nu exclud, dimpotrivă. Părerea mea că lucrurile spre asta duc, spre ruperea actualei coaliţii, dar eu nu recomand, cu toate riscurile, nu recomand ruperea acestei coaliţii. Eu cred că trebuie discutat şi încercat până la capăt, pentru că o criză politică în România va agrava şi mai mult climatul economic, ceea ce noi nu ne permitem”, a declarant Marcel Ciolacu.

”Momentul critic este în acest moment, o lună – două. S-a ajuns mult prea sus cu acest scandal. Sunt atacuri zilnice din toate direcţiile (…) Primul ministru ar trebui să aibă o discuţie el cu el, în primul rând şi mâine să ducă la coaliţie să găsească soluţiile cele mai bune pentru a nu intra România, după ce a băgat-o în recesiune, să nu intre şi într-o criză politică”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Primirea USR la guvernare ”a fost o mare greşeală”

”Nu aş fi acceptat intrarea USR-ui la guvernare”, a adăugat Ciolacu, întrebat ce ar fi făcut dacă ar mai fi fost preşedintele PSD.

El a menţionat că sunt tensiuni politice şi sociale majore şi a afirmat: ”Cel mai bine pentru România este, dacă se rupe această coaliţie, să mergem la alegeri anticipate”.

”Mergem şi vedem adevărul, se întorc la români, românii au întotdeauna dreptate şi vom vedea fiecare partid ce scor ia, dar decât să prelungeşti o problemă, cea mai rea decizie este să nu iei nicio decizie. La un moment dat trebuie luată o decizie”, a mai declarat Ciolacu.

Sursa: brasov.net

Sursa: https://gazetadecluj.ro/coalitia-pe-muchie-de-cutit-psd-refuza-sa-voteze-bugetul-lui-bolojan/

Ultimă oră

Același autor