1.4 C
Brașov
1 februarie, 2026

„Vinerea Verde” — transport gratuit în fiecare vineri în Brașov

Consiliul Local a aprobat miercuri propunerea primaruluiGeorge Scripcaruprin care transportul public urban va fi gratuit în fiecare zi de vineri, începând cu 1 aprilie 2026, în cadrul programului „Vinerea Verde”.

Măsura urmărește încurajarea utilizării transportului în comun și reducerea traficului auto în municipiu. Gratuitatea se aplică tuturor curselor RATBV care circulă pe rutele din municipiu, iar costurile vor fi acoperite din bugetul local pentru anul în curs.

Tot din 1 aprilie, persoanele cu vârsta de 70 de ani și peste vor beneficia de transport gratuit, indiferent de nivelul veniturilor. De asemenea, plafonul de venit pentru dreptul la gratuitate sau reducere în cazul pensionarilor a fost majorat până la 3.600 de lei lunar.

Primarul George Scripcarua declarat că „Vinerea Verde” este menită să ofere cetățenilor o alternativă la deplasarea cu autoturismul personal și a anunțat că municipalitatea va monitoriza impactul măsurii, cu posibilitatea extinderii sale şi în weekend, dacă efectele vor fi pozitive.

Rămân valabile și celelalte facilități sociale aprobate anterior: gratuități pentru veterani și văduve de război, persoane cu dizabilități și asistenți personali, revoluționari, veterani din teatrele de operații și elevi.

Reprezentanții Primăriei și ai RATBV vor pune în aplicare procedurile necesare pentru emiterea cardurilor și validarea gratuităților, iar impactul financiar și efectele asupra traficului urban vor fi evaluate pe parcursul anului. Municipalitatea recomandă cetățenilor să urmărească comunicările oficiale pentru detalii privind modalitatea de acces la gratuități și eventualele modificări operaționale.

Sursa: https://www.brasov.net/vinerea-verde-transport-gratuit-in-fiecare-vineri-in-brasov/

Ultimă oră

Același autor