* cinci instrumente strategice au fost finalizate în cadrul unui program coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași
Un proiect important dedicat dezvoltării și standardizării serviciilor de îngrijiri paliative din România a ajuns la finalul unei etape esențiale. În cadrul inițiativei „Creșterea accesibilității și a rezilienței la serviciile de îngrijiri paliative prin formare profesională de bază și specializată” au fost elaborate drafturile a cinci instrumente strategice care vor sta la baza dezvoltării acestui domeniu medical în anii următori.
Etapa a avut ca obiectiv elaborarea, actualizarea și dezvoltarea unor instrumente de lucru destinate profesioniștilor din domeniul îngrijirilor paliative, menite să consolideze cadrul profesional și organizațional al serviciilor oferite pacienților cu boli cronice avansate. Prin finalizarea acestor documente este marcată încheierea primei componente majore a proiectului – cea dedicată dezvoltării de instrumente care să crească abilitățile și capacitatea profesională a personalului medical și non-medical implicat în îngrijirea pacienților aflați în stadii avansate ale bolii.
Cele cinci documente strategice au fost dezvoltate de echipe multidisciplinare de experți, reprezentând un pas important în construirea unui cadru profesional și educațional coerent, adaptat realităților sistemului medical românesc.
În perioada următoare, documentele vor intra într-un proces amplu de consultare, validare și definitivare, etapă menită să asigure integrarea observațiilor venite din partea specialiștilor din domeniul medical și din partea instituțiilor relevante.
Printre documentele pentru care au fost finalizate versiuni preliminare se numără: Ghidul Național de Practică Clinică în Îngrijiri Paliative, Ghidul de organizare și funcționare a serviciilor de doliu în România, Setul de proceduri de lucru pentru îngrijirile palliative, Curriculumul de bază în îngrijiri paliative, Raportul de oportunitate privind includerea îngrijirilor paliative în curriculumul de rezidențiat pentru specialitățile: oncologie medicală, radioterapie, medicină de familie, cardiologie, hematologie, pneumologie, medicină internă și geriatrie.
Finalizarea acestor documente reprezintă un pas concret spre standardizarea intervențiilor medicale și organizarea mai eficientă a serviciilor de paliație pentru pacienții care suferă de boli cronice avansate, oncologice, neurodegenerative sau terminale.
Prin elaborarea Ghidului Național de Practică Clinică și a setului de proceduri sunt conturate standarde clare de intervenție medicală și organizare a serviciilor. În același timp, curriculumul de bază și raportul de oportunitate creează premisele integrării sistematice a îngrijirilor paliative în procesul de formare al viitorilor medici.
Proiectul este implementat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, în parteneriat cu Universitatea Transilvania din Brașov și HOSPICE Casa Speranței, una dintre cele mai cunoscute organizații din România care oferă servicii de îngrijiri paliative.
Proiectul se desfășoară pe o perioadă de trei ani, între 1 septembrie 2025 și 31 august 2028, și are un buget total de 42,61 milioane lei, din care 41,99 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă.Nicoleta ZANCU