13.6 C
Braşov
vineri, 27 mai, 2022

Vești crunte pentru români chiar la început de an. Lunile care urmează vor fi tragice. E greu de crezut că ne vom mai permite

Sursa: arhiva EVZ

Publicat la 2 ianuarie 2022, 12:36

Ultima modificare în 2 ianuarie 2022, 13:00

Experţii din domeniul imobiliar vin cu veşti extrem de proaste pentru cei care doresc să-şi cumpere un apartament în 2022. Preturile apartamentelor au explodat, iar în unele orașe din România au depășit Bucureștiul.

Dacă anul trecut

la nivel național a crescut cu aproape 15 procente, cele mai mari scumpiri fiind în Brașov, iar la polul opus se află Timișoara, experții imobiliari spun că aceste creșteri or continua și în 2022.

au crescut din cauza dobânzilor mici la creditele ipotecare, dar şi pentru că multe persoane şi-au dorit să-şi schimbe apartamentul cu o casă pe pământ.

În plus faţă de ratele mici la creditele ipotecare, unii oameni s-au gândit că vor munci de la distanţă şi în viitor, astfel că şi-au dorit mai mult spaţiu şi s-au mutat dintr-un apartament într-o casă pentru o singură familie. Alţii au considerat viaţa urbană mai puţin distractivă în noul context al pandemiei, aşa că s-au îndreptat spre suburbii, unde casele sunt mai frecvente decât apartamentele, potrivit Forbes.

Orașele cu cele mai scumpe apartamente

Clujul este orașul cu cele mai scumpe apartamente din țară.

sunt cu aproximativ 30 de procente mai mari decât în București. În cursul anului 2021, la nivel național, prețul metrului pătrat al unui apartament a crescut cu aproape 15 procente. Cele mai semnificative majorări în 2021 s-au înregistrat însă în Brașov. Aici, un metru pătrat este evaluat la 1.445 de euro, cu 214 euro mai mult față de aceeași perioadă a anului 2020.

În Cluj s-a ajuns deja la un preț istoric: metrul pătrat la un apartament este de 200 de euro chiar mai mult. În schimb, în Timișoara, prețul apartamentelor a crescut cu doar 6 procente față de aceeași perioadă a anului 2020. Este orașul cu cele mai mici scumpiri înregistrate la nivel național, mai spun experţii.

Previziunile de pe piaţa imobiliară în 2022 şi de ce se scumpesc atât de mult

O altă cauză a scumpirilor este creșterea prețurilor la materialele de construcție, generate de o criza pandemică.

„Pe tot parcursul anului 2021 am asistat la o creștere semnificativă pe segmentul nou, iar creșterea de pe segmentul nou a atras după sine toată piața. Apartamentele vechi s-au scumpit și ele, dar nu în același ritm ca apartamentele noi, pentru că cererea se îndreaptă spre segmentul nou”, a declarat Daniel Crainic, analist imobiliar.

„Există o tendință de cumpărare în continuare, pentru că există o teamă pentru devalorizarea banilor pe care lumea îi are și atunci fiecare încearcă să cumpere cât mai ieftin, cât mai repede”, a declarat Vlad Vela, consultant.

În 2022 apartamentele vor fi şi cu 25 la sută mai scumpe

„Începând cu luna ianuarie 2022, trendul va fi din nou unul crescător şi, potrivit analizelor, preţurile pe metru pătrat vor atinge maxime istorice, consideră Cătălin Priscorniţă, CEO Blitz.

Dezvoltatorii spun că prețurile vor continua să crească anul acesta. Estimările arată că la finalul anului 2022 apartamentele vor fi cu 25 la sută mai scumpe.

„Deja au fost anunțate foarte multe scumpiri din nou pentru materialele de construcții, există și o criză pe piața forței de muncă care impactează destul de tare termenul de livrare și costul efectiv al unei construcții noi și atunci considerăm că sunt pertinente estimăruile noastre de 25 la sută, cel puțin”, a declarat Ramona Ganea, dezvoltator imobiliar, pentru digi24.

Românilor le lipsește educația financiară. Unde greșesc agenții imobiliari

Consilierul guvernatorului BNR spunea că nu suntem în America aici, dar măcar am putea încerca să fim. Unde se greșește şi cum este păcălit românul care dorește să-şi cumpere o casă?

– agentul imobiliar să fie ”prietenul” cumpărătorului nu al dezvoltatorului imobiliar

– livingul să nu mai fie numărat drept cameră

– dezvoltatorii imobiliari să includă în prețul apartamentelor şi locurile de parcare

Prețul oricum crește continuu, după cum arată tendințele, şi nimic nu se face în apărarea clientului, din păcate. Dar nu suntem în America unde clienții sunt reprezentați cu adevărat de agențiile imobiliare, se negociază la sânge înainte de a semna contractul, i se prezintă toate avantajele dar şi dezavantajele. Iar agentul luptă cu adevărat cu cel care vinde pentru a scoate un preţ bun pentru client.

Sursa: https://evz.ro/e-greu-de-crezut-ca-cineva-isi-va-mai-putea-cumpara-un-apartament-piata-imobiliara-a-explodat-in-marile-orase-din-romania.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

Vaslui Plus