Agent-șef adjunct Petru Laslău, un polițist din Alba Iulia, aflat în timpul liber, a prins miercuri un tânăr urmărit național, care a fost condamnat la închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier.
„Mereu cu ochii-n patru, mereu pregătit să intervină, mereu la datorie! Încadrat din sursă externă, în urmă cu 9 ani, agent-șef adjunct Laslău Petru din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia este un polițist care, de-a lungul timpului, a demonstrat că este un polițist cu vocație.
Astăzi, 18 februarie 2026, deși era în timpul liber, colegul nostru nu a ignorat informațiile care au ajuns la urechile sale și a dovedit încă o dată că vigilența și profesionalismul îl caracterizează.
Nu a stat pe gânduri și a acționat! Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Ticușu, județul Brașov, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 17 februarie 2026, de către Judecătoria Alba Iulia, fiind urmărit național, a fost depistat, pe raza municipiului Alba Iulia, și reținut de către un polițist pentru care uniforma înseamnă responsabilitate și asumare.
Tânărul de 21 de ani a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an și 5 luni închisoare, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.
Acesta a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud, pentru executarea pedepsei”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.
1 Comentariu