11.8 C
Braşov
1 noiembrie, 2024

Standardul vieții în BUCUREȘTI, la nivelul Europei de Vest. Cum o duce restul țării

Publicat: 29/10/2024, 20:41

În București se trăiește ca în vestul Europei – venituri, costuri, beneficii – relevă un studiu recent, care a comparat sumele pe care le au la dispoziție locuitorii țărilor europene pentru mâncare, cumpărături, vacanțe și alte cheltuieli de zi cu zi. Dacă vorbim de restul țării însă, nivelul de trai este mult mai scăzut. România se clasează pe locul 33 din 42 de state analizate, deși am urcat o poziție comparativ cu anul trecut, publică ProTV.

Potrivit studiului GFK, Bucureștiul a ajuns pentru prima dată la același nivel cu puterea medie de cumpărare a Europei. Dar, deși veniturile sunt mai mari, prețurile au crescut și ele.

Un locuitor din București are la dispoziție, în medie, peste 18.500 euro pe an pentru toate cheltuielile, cum ar fi cele legate de alimentație, cumpărături, facturi, vacanțe sau transport, arată studiul GFK. Cei din capitală o duc la fel de bine ca unii dintre vestici, pentru că puterea de cumpărare medie din Europa este cam la același nivel, 18.700 euro.

Puterea de cumpărare la nivel național este la jumătate, arată același studiu. Suma pe care o are la dispoziție un român în medie, pentru cheltuieli este de aproape 9.100 euro și sunt diferențe mari de la o regiune la alta.

Nivelul de trai este mai ridicat în București, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca și Timișoara. În mare parte din țară, oamenii o duc greu, însă toate zonele conorate cu albastru sunt sub media națională.

Deși România a înregistrat o creștere de peste opt procente în ultimul an, ne clasăm sub alte țări din regiune, cum ar fi Ungaria, Polonia sau Cehia. Apare aici și Spania, pentru că este singura țară din vestul Europei cu o putere de cumpărare mai mică decât media europeană și chiar mai mică decât cea din București 18.000 euro. Diferența este uriașă față de primele țări din clasament. Pe primul loc este Liehtenstein.

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter

Loading …

Urmărește Gândul.ro pe

Antena 3

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Video –

29 Oct, 21:28

Sport –

29 Oct, 21:26

Știri externe –

29 Oct, 21:05

Ultima oră

Știri politice –

29 Oct, 18:28

Justiție –

29 Oct, 18:15

29 Oct, 18:13

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/standardul-vietii-in-bucuresti-la-nivelul-europei-de-vest-cum-o-duce-restul-tarii-20340870

Ultimă oră

Același autor