1.4 C
Brașov
1 februarie, 2026

Pericole în trafic: Șoferi fără permis sau sub influența alcoolului, identificați de polițiștii brașoveni. Între ei se numără un olandez și un israelian

În urma controalelor și intervențiilor desfășurate în trafic în acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au depistat mai multe persoane care au condus autovehicule fără a deține permis de conducere sau aflându-se sub influența alcoolului. Aceste fapte prezintă un risc major pentru siguranța circulației și se pedepsesc conform legislației penale.

Ieri, 31 ianuarie, în jurul orei 17:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Zărnești au intervenit la un eveniment rutier cu pagube materiale, produs în comuna Holbav. Verificările au arătat că un bărbat de 74 de ani, localnic, ar fi pierdut controlul direcției de mers și a avariat un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

O altă situație a fost semnalată în noaptea de 1 februarie, în jurul orei 00:30, când polițiștii au oprit un autoturism pe DN1E, în zona Poiana Brașov. La volan se afla un tânăr de 22 de ani, domiciliat în Olanda, care nu deținea permis de conducere.

În dimineața zilei de 1 februarie, în jurul orei 07:00, un bărbat de 42 de ani, domiciliat în Israel, a fost oprit în municipiul Brașov și testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

De asemenea, aproape de ora 04:00, tot în Zărnești, polițiștii au oprit un autoturism condus de un bărbat localnic, care a înregistrat o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, conducătorul auto a fost dus la spital pentru recoltarea de probe.

Pentru toate aceste fapte au fost întocmite dosare penale, iar cercetările continuă sub coordonarea unităților de parchet competente, urmând a fi dispuse măsurile legale corespunzătoare.

Poliția Brașov reamintește tuturor participanților la trafic că siguranța rutieră este o responsabilitate comună, iar respectarea legii este esențială pentru prevenirea accidentelor și protejarea vieților.

Sursa: https://mytex.ro/delicte/pericole-in-trafic-soferi-fara-permis-sau-sub-influenta-alcoolului-identificati-de-politistii-brasoveni-intre-ei-se-numara-un-olandez-si-un-israelian/

Ultimă oră

Același autor