8.5 C
Braşov
9 mai, 2024

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Publicat: 27/04/2024, 15:23

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, când se va putea circula pe Autostrada Moldovei.

Cred că primul tronson o să fie Buzău – Focşani. Din discuţiile mele avute cu domnul ministru, dar şi cu constructorul, o să dea în folosinţă anul acesta în jur de 147,8 kilometri din Autostrada Moldovei, a precizat șeful Executivului.

Premierul României a spus că se lucrează în momentul de față pe mai multe autostrăzi. El a vorbit şi despre importanţa drumului expres din zona Olteniei şi a autostrăzii A0.

Foarte important ce se întâmplă în zona Olteniei cu drumul expres, în primul rând pentru Ford şi pentru Dacia. Trebuie să ai costurile cât mai scăzute, să fii competitiv. S-a deblocat A0, centura Bucureştiului, şi veţi vedea o schimbare şi în Bucureşti a traficului. Într-un fel, o să se meargă de la Paşcani până la Constanţa pe autostradă, la fel de la Craiova până la Constanţa pe autostradă şi cu A0, a afirmat Ciolacu.

Totodată, el s-a referit şi la autostrada Comarnic – Braşov.

Rămâne Comanic-Braşov. Şi încercăm, aţi văzut discuţiile avute cu fonduri de investiţii şi căutăm un parteneriat public-privat. Dacă am muta toţi banii pe care îi are România pe drumuri se putea face acest lucru, dar nu mai făceam nici Autostrada Moldovei, nici conexiunile cu autostrăzile din Ardeal şi rămâne, cu adevărat, provocarea mare străpungerea Carpaţilor, A13, a prezicat premierul Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Actualitate –

27 Apr, 15:30

Știri politice –

27 Apr, 15:25

27 Apr, 15:00

Ultima oră

27 Apr, 14:58

27 Apr, 14:28

27 Apr, 14:23

Sursa: https://www.gandul.ro/diverse/marcel-ciolacu-dezvaluie-cand-se-va-putea-circula-pe-cea-mai-asteptata-autostrada-din-romania-20196263

Ultimă oră

Același autor