8.5 C
Braşov
12 mai, 2025

Inconștiență la volan – un șofer beat a provocat un accident în Codlea

Un bărbat de 32 de ani este cercetat penal, după ce a fost implicat într-un accident rutier în Codlea, județul Brașov, iar polițiștii au stabilit că acesta conducea beat.

Accidentul a avut loc vineri seara, pe DN 11, din județul Brașov. La fața locului, polițiștii au identificat două autoturisme implicate și pe șoferii acestora, ambii bărbați, cu vârste de 32, respectiv 45 de ani.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit că evenimentul s-a soldat cu avarierea celor două vehicule.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru șoferul de 45 de ani. În schimb, pentru cel de 32 de ani, din municipiul Codlea, testul a indicat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca urmare a acestui rezultat, șoferul a fost dus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză, dat fiind rezultatul indicat de aparat, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, urmând ca cercetările să se desfășoare sub coordonarea unui procuror din cadrul Paschetului de pe lângă Judecătoria Brașov, iar la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/inconstienta-volan-sofer-beat-provocat-accident-codlea-996333.html

Ultimă oră

Același autor