Evenimentul a fost organizat deA.L.E.G. – Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen , cu ocaziaZilei Drepturilor Femeilor , și a pus în prim-plan importanța solidarității și a sprijinului reciproc în procesul de vindecare și reconstrucție personală.
Participantele au subliniat nevoia unorsoluții la violența domestică bazate pe comunități de suport de la egal la egal , în care femeile cu experiențe de violență să fie implicate direct, alături de profesioniști formați să abordeze violența ca pe o încălcare a drepturilor femeilor.
Inițiativa face parte din programul„Și eu reușesc” , lansat de A.L.E.G. în 2018, care oferă modele și resurse pentru dezvoltarea unor astfel de comunități. În prezent, grupuri de sprijin funcționează deja înBrașov, București, Cluj-Napoca, Satu Mare și Sibiu , prin colaborarea cu organizații partenere precumAsociația Pas Alternativ șiAsociația ANAIS , dar și cu specialiști și grupuri informale dedicate sprijinirii femeilor care au trecut prin abuz.
La eveniment au participat și reprezentanți ai instituțiilor publice și ai mediului societății civile, printre careDiana Punga , consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, șiCarmen Niculescu , din partea Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse (ANES). Printre expertele și susținătoarele prezente s-au număratLaura Albu ,Oana Sandu , precum și reprezentante aleAvon Worldwide șiFundației Vodafone .
Organizatorii au anunțat că în perioada următoare va fi publicat și„Manifestul Învingătoarelor” , document care va reuni viziunile și propunerile participantelor pentru dezvoltarea unui sistem de sprijin comunitar pe termen lung.
Evenimentul a fost finanțat deAVON prin Fondul Equal Futures .