13.6 C
Braşov
vineri, 27 mai, 2022

Doi schiori care au părăsit pârtia amenajată, în Braşov, şi s-au rătăcit, au solicitat sprijin din partea salvamontiştilor / Opt persoane s-au accidentat, sâmbătă, pe pârtiile din Poiana Braşov

ieri, 23:39

Doi schiori care au părăsit pârtia amenajată, în Braşov, şi s-au rătăcit, au solicitat sprijin din partea salvamontiştilor, aceştia fiind recuperaţi, sâmbătă seară. O acţiune similară a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, când un alt schior a ieşit de pe pârtie, fiind recuperat de către salvatorii montani. Totodată, opt persoane s-au accidentat, sâmbătă, pe pârtiile din Poiana Braşov.

Salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit, sâmbătă seară, pentru recuperarea a doi schiori care au ieşit din zonele marcate şi s-au rătăcit pe Valea Lamba, sunând la Salvamont după lăsarea întunericului. Salvatorii le-au recomandat celor doi să urce pe urmele pe care au coborât, făcând joncţiunea cu echipa de salvatori montani plecată în căutare. Ei au fost găsiţi în stare bună şi readuşi pe pârtie, pe poteca turistică Cruce Albastră-Valea Lamba.

Un alt schior a ieşit de pe pârtie, sâmbătă, în zona Vanga, fiind recuperat de către salvatori.

În plus, opt persoane s-au accidentat în Poiana Braşov, trei dintre acestea fiind predate de către salvatori echipajelor medicale de intervenţie de urgenţă.

De la începutul sezonului, salvatorii montani din Poiana Braşov au intervenit în 148 de cazuri, totalizând 163 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care a trebuit sa fie evacuate.

Salvatorii le recomandă schiorilor să nu părăsească pârtiile amenajate şi atrag atenţia că schiatul prin pădure presupune multe obstacole, care sunt greu vizibile sub stratul de zăpadă iar în cazul celor care ies de pe domeniul schiabil, riscul de a se rătăci este unul considerabil, mai ales în condiţii meteo nefavorabile, cum ar fi ceaţa sau ninsoarea.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/doi-schiori-care-au-parasit-partia-amenajata-in-brasov-si-s-au-ratacit-au-solicitat-sprijin-din-partea-salvamontistilor-opt-persoane-s-au-accidentat-sambata-pe-partiile-din-poiana-brasov-1922403922002022012320567233

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

Vaslui Plus