11.8 C
Braşov
1 noiembrie, 2024

CNAIR are nou termen pentru a desemna CÂȘTIGĂTORUL celui mai scump lot de AUTOSTRADĂ din România. Când se va anunța constructorul pentru Lotul Meseș

Publicat: 31/10/2024, 09:00

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ar urma să finalizeze, joi, procedura și să anunțe câștigătorul contractului uriaș pentru Lotul Meseș al Autostrăzii Transilvania, cel mai scump lot din România, dacă se respectă termenul-limită publicat pe platforma SEAP. Acest moment a fost amânat deja de șase ori, cea mai recentă dată fiind acum două săptămâni, pe 15 octombrie. Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a declarat pentru Gândul că finalul procedurii este aproape. Surse oficiale consultate de Gândul spun că în cursă au rămas tot cei mai mari trei constructori din România.

Oficialii CNAIR au termen-limită joi, 31 octombrie, ora 18:00, să finalizeze evaluarea financiară în cazul licitației pe care compania a lansat-o pe 9 februarie 2023 și care a fost prorogată de șase ori. Rezultatul licitației, care a presupus o

, este așteptat de mai multe luni.

Pe 28 august s-a împlinit un an de la termenul limită pentru depunerea ofertelor, perioadă marcată și de contestații și chiar de o acțiune în instanță între concurenți.

La sfârșitul acestei săptămâni sau cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare se va anunță câștigătorul licitației pentru contractul necesar construcției secțiunilor dintre Poarta Salajului și Nușfalău, în lungime totală de 41 km. Pe una dintre aceste secțiuni (Poarta Sălajului – Zalău) va fi construit

, care va avea o lungime de 2,89 km”, a spus Alin Șerbănescu, pentru Gândul.

Cine a rămas în cursă

Surse oficiale consultate de Gândul au confirmat că în cursa pentru cel mai scump lot de autostradă din România, de aproape 2 miliarde de euro, au rămas cei mai mari trei constructori din țară. Este vorba de firma-fanion a omului de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu, UMB, lider în clasamentul constructorilor de autostrăzi și drumuri expres din România, turcii de la Makyol și italienii de la WeBuild.

Contractul „Proiectarea și execuția Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3B: Mihăiești – Suplacu de Barcău, Subsecțiunea 3B3: Poarta Sălajului – Zalău, inclusiv Tunel rutier la profil de autostradă în zona Meseș și Subsecțiunea 3B4: Zalău – Nușfalău”, are o valoare maximă de 8.847.104.999 de lei, fără TVA, potrivit documentelor urcate în

Durata contractului este de 138 de luni și cuprinde: 18 luni perioada de proiectare, 60 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor.

Traseul procedurii

Conform anunțului publicat în SEAP, pe 23 ianuarie s-a finalizat evaluarea pentru calificarea tehnică. Data limită a fost amânată la termenul pentru evaluarea financiară, etapă urmată de deliberare și atribuire.

În documentele oficiale consultate de Gândul sunt detaliate cele șapte declarații de participare depuse inițial la licitația derulată de CNAIR.

La acel moment, conform surselor Gândul, asocierea condusă de constructorii turci de la Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. ar fi câștigat contractul uriaș.

Din informațiile publicate, Asocierea Makyol-Ozaltin a avut cea mai bună ofertă tehnică. În ceea ce privește componenta financiară, prețul ofertei a avut o pondere de 55% din punctajul total.

Traseul licitației s-a complicat însă ulterior, când reprezentanții Makyol au atacat la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). Contestația făcută de compania din Turcia a fost admisă în urma unei solicitări a CNAIR, prin care s-au cerut explicații referitoare la oferta financiară depusă.

Aici, constructorii turci au avut câștig de cauză. „Admite contestația și dispune remedierea”, a decis CNSC, în 15 martie 2024.

După decizia CNSC, un alt hop în finalizare licitației a venit din partea italienilor de la WeBuild, care au depus contestație la Curtea de Apel București.

Astfel, după alte două luni, întreaga speță a luat o turnură cu totul neașteptată, atunci când italienii au anunțat că renunță la judecata plângerii.

Sursa foto: Facebook / Sorin Grindeanu

CITEȘTE ȘI:

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina

Loading …

Urmărește Gândul.ro pe

Antena 3

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Video –

31 Oct, 10:15

Actualitate –

Știri politice –

31 Oct, 10:00

Ultima oră

31 Oct, 09:36

31 Oct, 09:27

31 Oct, 09:22

Sursa: https://www.gandul.ro/financiar/cnair-are-nou-termen-pentru-a-desemna-castigatorul-celui-mai-scump-lot-de-autostrada-din-romania-cand-se-va-anunta-constructorul-pentru-lotul-meses-20341976

Ultimă oră

Același autor