Ministrul Economiei, Bogdan Ivan a anunțat joi, într-o conferință de presă, că România va începe procesul de asamblare a dronelor militare la uzina Carfil Brașov
„în cursul acestei veri”. Potrivit demnitarului, protocolul pentru transferul tehnologic a fost deja semnat cu o companie americană, scopul fiind producerea a „circa 3.500 de bucăți anual”.
Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a fost întrebat, în conferința de presă susținută la finalul ședinței de Guvern, când se va lansa prototipul de dronă românească și cine o va produce.
în momentul de față un protocol între cei de la Carfil (n.r. producător de tehnică militară), cu o companie americană care dezvoltă acele concepte tip. E un protocol între Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, de anul trecut, și Ministerul Economiei prin care se face transferul tehnologic și mai multe teste de prototipuri de la INCAS (n.r. Institutul National De Cercetare Dezvoltare Aerospațial Elie Carafoli) și de la COMOTI (n.r. Institutul National de Cercetare Dezvoltare Turbomotoare) către Carfil Brașov; sunt în diferite stadii. Este clar că asamblarea începe în cursul acestei veri. E un proces tehnologic destul de complex. Ideea e ca până la finalul anului să se ajungă cu cele șapte prototipuri care sunt în momentul de față pe masă – și sunt selectate trei din şapte să înceapă producția în cursul acestei veri –
Bogdan Ivan a subliniat că prototipurile există deja și au fost testate pe teren, împreună cu reprezentanți ai mass-media, la Carfil Brașov, în urmă 3-4 săptămâni, linia de producție fiind și ea montat
Noi suntem oarecum beneficiari cu industria de apărare, pentru că vorbim despre achiziții în Mecanismul SAFE, finanțat de Comisia Europeană, care duce până la 150 de miliarde de euro. Noi am transmis capacitățile de producție pentru următorii zece ani, evoluția lor, modul în care putem să profilăm ce putem construi și să fim competitivi, la nivelul României. Este o discuție foarte complexă cu Ministerul Apărării, la nivel guvernamental e și un grup de lucru format pe acest subiect. Au fost transmise un set de propuneri, rămâne de văzut care dintre ele vor fi acceptate, care sunt eligibile
”, a spus ministrul Economiei.
România a cerut și includerea domeniului naval, tocmai pentru a crea o oportunitate pentru Şantierul Naval Mangalia de a se construi nave cu destinație militară acolo, și eu mă bucur foarte mult că cei din Comisia Europeană, în urma argumentului prezentat de România, au acceptat să includă pe lângă cele șapte domenii-cheie și domeniul naval
, a mai precizat Ivan, adăugând că
a fost prezentată o listă preliminară, termenele au fost de 60 de zile din momentul prezentării publice a Mecanismului SAFE și au fost transmise deja
Editor :