14.1 C
Braşov
13 iunie, 2025

Braşov: Incendiu la Dino Parc din Râşnov/ Un dinozaur de zece metri a luat foc – FOTO, VIDEO

sâmbătă, 18:07

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, la o machetă de dinozaur de zece metri din cadrul Dino Parc Râşnov, pompierii intervenind rapid pentru stingerea focului.

”În jurul orei 17.10, am fost solicitaţi pentru a interveni la un incendiu izbucnit în incinta Dino Parc, din Râşnov. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. De asemenea, a fost alertat şi SVSU Râşnov. Sosite la faţa locului, echipajele operative au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la dinozaur de 10 m”, a transmis, sâmbătă, ISU Braşov.

Datorită intervenţiei prompte a pompierilor, incendiul a fost localizat şi lichidat în cel mai scurt timp posibil.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/brasov-incendiu-la-dino-parc-din-rasnov-un-dinozaur-de-zece-metri-a-luat-foc-foto-video-1922400720292024071821675779

Ultimă oră

Același autor