4.7 C
Brașov
19 martie, 2026

Alexandra Gabriela Dumitrașcu, printre „supraviețuitoarele” noii construcții de la națională

Naționala feminină de handbal a României revine în acțiune în luna martie, cu o „dublă” în EHF Euro Cup împotriva Slovaciei. Sunt primele meciuri oficiale după Campionatul Mondial din decembrie, competiție încheiată de „tricolore” pe locul 9.

Selecționerul Ovidiu Mihăilă, rămas exclusiv la cârma echipei naționale după despărțirea de SCM Craiova, a produs schimbări masive în lot. Nu mai puțin de șapte jucătoare care au făcut parte din delegația de la Mondial nu se mai regăsesc în actuala convocare: Elena Șerban, Sonia Seraficeanu, Alicia Gogîrlă, Andreea Popa, Asma Elghaoui, Maryia Skrobic și Eva Kerekes.

În locul lor au fost chemate Yaroslava Burlachenko, Diana Ciucă, Diana Lixăndroiu, Beatrice Raicea, Ștefania Stoica, Alexandra Szoke și Orsolya Mozes, aceasta din urmă aflându-se la debut sub tricolor.

În acest context, al unei adevărate „revoluții” la nivel de lot, o veste bună pentru Buzău este păstrarea în echipă a Alexandrei Gabriela Dumitrașcu. Extrema stânga legitimată la Corona Brașov a rezistat schimbărilor operate de selecționer și continuă să fie o piesă importantă în angrenajul naționalei. Prezența sa constantă la lot confirmă progresul și constanța sportivei formate la Buzău.

România va disputa prima partidă pe 5 martie, de la ora 19.00, în Chemkostav Arena din Michalovce, urmând ca returul să aibă loc pe 8 martie, de la aceeași oră, în TeraPlast Arena din Bistrița.

După două etape disputate în competiție, România ocupă locul secund în grupă, cu 2 puncte. „Tricolorele” au cedat în fața Norvegiei, 27-29, dar au revenit cu o victorie clară, 34-29, contra Poloniei. În aprilie este programată dubla retur cu Norvegia și Polonia, meciuri decisive pentru calificarea în Final Four.

Dacă va încheia grupa pe unul dintre primele două locuri, România va accede în faza finală a competiției, unde ar putea întâlni reprezentative precum Danemarca sau Ungaria, formații cu punctaj maxim după primele runde.

Sursa: https://opiniabuzau.ro/gabriela-dumitrascu-printre-supravietuitoarele-noii-constructii-de-la-nationala/

Ultimă oră

Același autor