-5.1 C
Brașov
1 februarie, 2026

Acțiune cu efective mărite a Poliției Brașov: amenzi de peste 7.000 de lei aplicate în doar două ore

Polițiștii din cadrul secțiilor de poliție din municipiul Brașov, împreună cu polițiștii Biroului Rutier Brașov, au desfășurat ieri, 31 ianuarie, în intervalul orar 12:00–14:00, o acțiune cu efective mărite pe raza municipiului.

Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, identificarea și sancționarea persoanelor care practică cerșetoria sau tulbură liniștea publică, precum și creșterea siguranței rutiere, în contextul unui aflux ridicat de turiști.

Totodată, polițiștii au vizat conducătorii auto care ocupă fără drept locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități. În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate peste 60 de persoane cu interes operativ și aproape 50 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.050 de lei. Dintre acestea, 13 sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul circulației rutiere, iar 2 sancțiuni pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.

Poliția Brașov anunță că astfel de acțiuni vor continua atât în mediul urban, cât și în zonele cu aflux ridicat de persoane, în scopul prevenirii faptelor antisociale și al creșterii siguranței cetățenilor.

Sursa: https://mytex.ro/expres/actiune-cu-efective-marite-a-politiei-brasov-amenzi-de-peste-7-000-de-lei-aplicate-in-doar-doua-ore/

Ultimă oră

Același autor