7.1 C
Braşov
1 mai, 2024

A fost efectuată prima cursă de pe aeroportul Brașov – VIDEO

A fost efectuată prima cursă de pe aeroportul Brașov – VIDEO

15 iunie 2023

Aeroportul Internaţional Ghimbav-Braşov a fost inaugurat joi dimineaţă, primul avion cu pasageri care a aterizat pe pistă aparţinând companiei aeriene TAROM.

Aeronava a fost pilotată de Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu.

Inaugurarea a avut loc în prezenţa preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, desemnat ministru al Dezvoltării, ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, precum şi a altor oficialităţi.

Aeroportul este unul ultra-modern, fiind singurul din Europa de Sud-Est în care traficul este monitorizat şi controlat dintr-un turn virtual.

În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.

Marcel Boloș spune că rata de absorbție a fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune 2014-2020 a crescut de la 54% la 77%, în ultimul…

O femeie a fost scoasă în viață, din dărâmături, după atacul cu rachete rusești de la Kramatorsk, dar acțiuni similare au avut loc și…

Sursa: https://romanialibera.ro/social/a-fost-efectuata-prima-cursa-de-pe-aeroportul-brasov-video/

Ultimă oră

Același autor