Elevii de la poalele Făgărașilor adoptă un colț de natură. Cei mai harnici merg în Germania

Cea de-a 4-a ediție a programului „Adoptă un colț de natură” al Fundației Conservation Carpathia (FCC) propune elevilor localitățile aflate la poalele Munților Făgăraș să se implice pentru protejarea mediului natural. „Poate fi o pajiște, un râu, o poiană, o mlaștină, un parc sau un arbore special. Important este ca locul să fie sigur, ușor accesibil și să permită desfășurarea unor activități concrete de îngrijire și promovare”, transmit reprezentanții FCC.În proiect se pot înscrie elevi atât de pe raza primăriilor sibiene Avrig, Arpașu de Jos, Cârțișoara, Cârța, Porumbacu de Jos, Racoviță, Turnu Roșu, Tălmaciu și Tălmăcel, cât și din județul Brașov, din zona Drăguș, Hârseni, Lisa, Recea, Șinca Nouă, Șinca Veche, Sâmbăta de Sus, Ucea și Viștea.

Pe parcursul a șase săptămâni, participanții parcurg un proces de observare, documentare și intervenție asupra spațiului natural ales. Aceștia realizează o evaluare inițială a zonei, desfășoară activități de igienizare și identifică tipurile de deșeuri, analizează speciile de plante și arbori, precum și prezența insectelor, păsărilor și a mamiferelor, inclusiv prin observarea urmelor acestora. Totodată, programul încurajează implicarea familiei și a comunității în activitățile desfășurate.Prin aceste demersuri, participanții își dezvoltă capacitatea de a observa și înțelege ecosistemele locale, își asumă responsabilitatea față de spațiul natural ales și sunt încurajați să identifice soluții de protejare a colțului de natură adoptat.Doritorii se pot înscrie până pe 5 aprilie la adresa de e-mail [email protected] , urmând ca între 6 aprilie și 15 mai să fie realizate activitățile propuse. Ulterior, munca elevilor va fi analizată, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 2 iunie.

15 cei mai implicați elevi din comunutățile de la poalele Munților Făgăraș din județele Sibiu și Brașov vor participa la o tabără organizată de FCC în Parcul Național Pădurile Bavareze din Germania, considerat unul dintre cele mai cunoscute exemple europene de administrare a unei arii naturale protejate.

Sursa: https://www.tribuna.ro/elevii-de-la-poalele-fagarasilor-adopta-un-colt-de-natura-cei-mai-harnici-merg-in-germania/

Ultimă oră

Același autor