Un bărbat de 29 de ani din municipiul Sibiu a fost reținut de polițiștii brașoveni după ce a condus fără drept mașina unui coleg, a refuzat să oprească la semnalul poliției și a abandonat autoturismul pe un drum comunal din localitatea Gura Văii.
Incidentul a avut loc în noaptea de 7 martie, în jurul orei 03:20, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, aflați în serviciu, au depistat în trafic un autoturism semnalat ca fiind sustras. Proprietarul mașinii, din municipiul Sibiu, anunțase că vehiculul ar fi fost luat fără drept de către un coleg.
La semnalul regulamentar de oprire, șoferul nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea spre localitatea Gura Văii, încercând să se sustragă controlului. Polițiștii au pornit în urmărirea autovehiculului, care a fost găsit ulterior abandonat pe un drum comunal din localitate.
La scurt timp, oamenii legii l-au identificat și pe conducătorul auto, un bărbat de 29 de ani din Sibiu. Acesta a declarat că a condus autoturismul fără acordul proprietarului, în timpul unei deplasări din municipiul Sibiu către județul Brașov.
Verificările efectuate de polițiști au arătat că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, ca urmare a unor abateri anterioare la regimul rutier. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal, iar față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Voila, sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.