1.3 C
Brașov
10 martie, 2026

Avocatul Poporului oferă audiențe pe 2 martie, în Sfântu Gheorghe

Prefectul județului Covasna, Ráduly István, a anunțat marți, 24 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, organizarea unei noi sesiuni de audiențe susținute de reprezentanții Biroului Teritorial Brașov al Avocatului Poporului. Cetățenii care se simt nedreptățiți de deciziile autorităților publice sunt așteptați luni, 2 martie, începând cu ora 10:00, la sediul Instituției Prefectului.

Pentru a asigura o bună desfășurare a discuțiilor, doritorii sunt rugați să se înscrie în prealabil. Înscrierile se pot face personal, la sediul Prefecturii sau telefonic, la numărul 0267–315 444 sau cel al Biroului Teritorial Brașov, 0268–471 100.

Acordarea audiențelor este oprocedură gratuită .Instituția garantează utilizarea limbii materne pentru persoanele care aparțin minorităților naționale.

Legii nr. 35/1997 , instituția Avocatul Poporului are rolul de a examina cazurile în care autoritățile administrației publice sau companiile de stat au încălcat drepturile ori libertățile cetățenilor. Reprezentanții biroului pot primi petiții și pot oferi consultanță de specialitate celor care se simt nedreptățiți de deciziile sau acțiunile funcționarilor publici.

Sursa: https://covasnamedia.ro/actualitate/avocatul-poporului-ofera-audiente-pe-2-martie-in-sfantu-gheorghe

Ultimă oră

Același autor