În timp ce România și multe alte țări europene se confruntă cu gropi de gunoi supraîncărcate și scandaluri legate de deșeuri, Suedia are o problemă de natură complet diferită: nu mai are suficient gunoi propriu. Paradoxal, această „criză” este rezultatul unui succes remarcabil în domeniul gestionării deșeurilor, care a transformat țara scandinavă într-un importator masiv de gunoaie străine.
Suedia importă gunoiul altor țări pentru a-și încălzi casele. Țara scandinavă se află într-o situație paradoxală: sistemul de reciclare este atât de eficient, trebuie să aducă deșeuri din străinătate pentru a menține centralele termice în funcțiune.
Cifrele oficiale sunt impresionante și greu de crezut: mai puțin de 1% din deșeurile menajere ale suedezilor ajung la groapa de gunoi. Restul de 99% este fie reciclat, fie transformat în energie electrică și căldură. Acest lucru înseamnă că, din cele aproximativ 1,9 milioane de tone de deșeuri municipale produse anuale de cei 10,5 milioane de suedezi, doar circa 17.000 de tone sunt îngropate definitiv.
Când eficiența divine o „problemă”
Sistemul suedez de conversie a deșeurilor în energie (cunoscut sub acronimul englezesc WTE – Waste-to-Energy) funcționează prin 12 centrale termice majore distribuite pe toate cuprinsul țării. Aceste instalații ultramoderne ard deșeurile la temperaturi de peste 850 de grade Celsius, transformându-le în căldură pentru sistemul de încălzire centralizată și în electricitate pentru rețeaua națională.
Problema este că aceste centrale au fost dimensionate pentru o capacitate mai mare decât volumul actual de deșeuri nereciclabile produse de suedezi. În 2024, țara a generat aproximativ un milion de deșeuri care puteau fi incinerate, dar capacitatea instalată a centralelor depășea 2 milioane de tone anual. Fără suficientă „materie primă”, aceste instalații funcționează sub parametrii optimi sau ar trebui închise, lăsând zeci de mii de gospodării fără încălzire în timpul iernilor aspre scandinave.
Soluția a venit dintr-o direcție neașteptată: importul de deșeuri din alte țări europene. În 2024, Suedia a adus de peste hotare aproximativ 1,12 milioane de tone de gunoaie, în principal din Marea Britanie, Norvegia, Italia și Irlanda.
O afacere profitabilă pentru toată lumea
Ceea ce face acest sistem cu adevărat special acest model economic din spatele lui. Spre deosebire de importul obișnuit de resurse – unde cumpărătorul plătește pentru petrol, gaze sau cărbune – în cazul deșeurilor, fluxul banilor merge în sens invers. Țările care exportă gunoiul către Suedia plătesc între 30 și 80 de euro per tonă pentru a scăpa de el. Este o sumă avantajoasă, deoarece alternativa – depozitarea în gropi ecologice din propria țară – ar costa mult mai mult, din cauza taxelor de mediu impuse de Uniunea Europeană și a lipsei spațiului disponibil.
Suedia, la rândul ei, încasează acești bani pentru „serviciul” de preluare a deșeurilor. Apoi arde gunoiul (pe care la primit contra cost) și vinde energie rezultată – atât căldură, cât și electricitate – cetățenilor și companiilor. În 2024, veniturile totale din vânzarea energiei produse de centralele WTE au depășit 210 milioane de euro, în timp ce taxele de recepție au adus încă 65 de milioane de euro în sistemul național.
Profit net? Aproximativ 95 de milioane de euro anual, după deducerea costurilor operaționale considerabile – personal specializare, întreținere, sisteme sofisticate de filtrare a emisiilor. Nu este o marjă uriașă (circa 7% din venituri totale), dar este un model sustenabil care, în plus, rezolvă o problemă majoră de mediu.
Tehnologia din spatele „minunii verzi”
Centralele suedeze de incinerare nu au nimic în comun cu imaginea tradițională a unui incinerator fumegând. Sunt instalații high-tech care costă sute de milioane de euro fiecare și care îndeplinesc cele mai stricte standarde de mediu din lume.
Procesul începe cu sortarea mecanică a deșeurilor pentru îndepărtarea metalelor și a altor materiale valoroase. Apoi, gunoiul este ars în cuptoare masive, unde temperatura ridicată descompune complet materialele organice. Gazele fierbinți rezultate trec prin mai multe etaje de filtre electrostatice, scrubere cu apă și catalizatori chimici care captează particule fine, dioxinele și oxizii de azot sau sulf.
Ceea ce iese pe coș este în mare parte abur de apă și dioxid de carbon – emisiile de particule fine sunt sub 0,01 miligrame pe metru cub de aer, iar dioxinele (substanțe extrem de toxice) sunt practic indefectabile, sub 0,1 micrograme. Sunt valori cu mult sub limitate impuse de Uniunea Europeană.
Căldura generată de ardere este folosită pentru a încălzi apă, care circulă prin rețele subterane izolate spre locuințe și clădiri de birouri. Aproximativ 70% din gospodăriile urbane suedeze – în orașul precum Stockholm, Göteborg sau Malmö – primesc căldură în caz prin acest sistem de „district heating”, iar o parte semnificativă din această căldură provine din arderea deșeurilor.
Se întâmplă cenușa?
După incinerare, rămâne cenușă – aproximativ 20-25% din greutatea inițială a gunoiului. Acest lucru nu este deloc un produs simplu și trebuie gestionat atent. Există două tipuri de cenușă. Cea mai mare parte – cenușa de fond, care are circa 70% din total – este relativă inertă din punct de vedere chimic și poate fi reutilizată în construcții, pentru producția de pavaje sau ca material de umplutură. În 2024, peste 180.000 de tone de cenușă de fond au fost incorporate în diverse proiecte de infrastructură.
Cealaltă categorie – cenușa volantă – este mai problematică. Conține concentrații mai mari de metale grele (plumb, mercur, cadmiu) și alte substanțe toxice. Aceasta trebuie depozitată în situri speciale de depozitare, cu izolație dublă și monitorizare permanentă, pentru a preveni contaminarea apei subterane. Suedia operează câteva astfel de facilități de ultimă generație, unde cenușa este înghețată criogenic sau încapsulată în beton înainte de depozitare.
Contrar unui mit popular pe internet, cenușa toxica nu este „returnată” în mod sistematic țărilor care au exportat gunoiul. În majoritatea cazurilor, ea rămâne în Suedia, deși există câteva contracte comerciale izolate care prevăd preluarea înapoi a unor tipuri specifice de reziduuri industriale.
Întrebări despre sustenabilitate
Deși modelul suedez este admirat în întreaga lume, el nu este lipsit de critici și întrebări incomode. Prima urmărește impactul asupra schimbărilor climatice. Deși centralele WTE evită emisiile masive de metan care s-ar produce dacă gunoiul ar putrezi în gropi (metanul fiind un gaz cu efect de seră de 28 de ori mai puternic decât CO₂), ele toți emit aproximativ o tonă de dioxid de carbon pentru fiecare tonă de deșeuri arsă. Înmulțit cu cele peste 2 milioane de tone de gunoi procesate anual, înseamnă circa un milion de tone de CO₂ eliberate în atmosferă.
Suedia caută soluții tehnologice pentru captarea și stocarea acestui carbon (tehnologia CCS), dar la momentul actual astfel de sisteme sunt în fază experimentală și extrem de costisitoare – peste 120 de euro pentru fiecare tonă de CO₂ capturată.
A doua critică vine din partea organizațiilor de mediu, care susțin că importul constant de deșeuri ar putea descuraja inovația în domeniul ambalajelor biodegradabile și al reducerii consumului. Dacă există întotdeauna o cerere pentru gunoi ca „combustibil”, argumentează aceștia, companiile nu vor fi motivate să producă mai puțin ambalaj sau să dezvolte materiale mai ecologice.
Guvernul suedez respinge această teorie, arătând că țara continuă să impună impozite din ce mai mari pe ambalajele din plastic și că rata de reciclare a crescut constant, chiar și odată cu creșterea importurilor. De asemenea, Suedia a introdus sisteme obligatorii de returnare a sticlelor și dozelor, care au sau rata de returnare de peste 85%.
Poate fi implementată de România?
Pentru România, unde doar circa 30% din gospodării practice colectare selectivă și unde gropile de gunoi ilegale sunt încă o problemă acută, experiența suedeză pare SF. Dar specialiștii spun că anumite elemente pot fi adaptate.
În primul rând, educația din școală. Copiii suedezi învață de mici să separe gunoiul în patru-cinci categorii diferite – plastic, hârtie, metal, organic, rest – și acest lucru devine a doua natură pentru ei. România ar putea implementa programe similare în curriculumul național.
În al doilea rând, infrastructura. Construirea unei centrale WTE moderne de dimensiuni medii (capacitate 200.000 tone/an) ar costa între 150 și 200 de milioane de euro – o investiție uriașă, dar care ar putea fi susținută prin fonduri europene și parteneriate public-private. O astfel de centrală ar putea deservi un oraș ca Brașovul sau Clujul, generând atât electricitate, cât și căldură pentru sistemul local de termoficare.
În al treilea rând, aspectul economic. România exportă în prezent peste 200.000 de tone de deșeuri plastice nereciclabile anuale, plătind altor țări să le preia. Dacă am avea capacitatea de a transforma acest proces local, am putea transforma această cheltuială într-o sursă de venit și energie.
Viitorul modelului suedez
Uniunea Europeană evaluează în prezent noi reglementări care ar putea limita fluxul transfrontalier de deșeuri între statele membre, într-un efort de a încuraja fiecare țară să-și gestioneze propriul gunoi. Dacă astfel de măsuri vor fi adoptate, Suedia ar putea vedea o scădere de 30-40% a importurilor până în 2030.
Anticipând acest scenariu, guvernul de la Stockholm investește deja în tehnologii de reciclare chimică avansată, care pot descompune plasticul la nivel molecular și transforma nou în materie primă virgină. De asemenea, se lucrează intens la implementarea captării carbonului la scară industrială în centralele WTE, cu obiectivul ca, până în 2035, sectorul energetic suedez să devină complet neutru din punct de vedere al emisiilor.
Ceea ce este cert este că „criza gunoiului” din Suedia – dacă poate fi numită așa – demonstrează că, prin politică consecventă se aplică pe termen lung, educație și investiții în tehnologie, conceptul de „deșeu” poate fi transformat radical. Gunoiul nu mai este doar o problemă de aruncat cât mai departe, ci o resursă care, gestionată inteligentă, poate încălzi case, produce electricitate și genera profit. Poate că adevărata lecție nu este că Suedia importă gunoi, ci că a reușit să construiască un sistem în care gunoiul are valoare. Și aceasta este o revoluție pe care și alte țări – inclusiv România – ar putea să o ia în considerare.
Notă: Acest articol se bazează pe date oficiale din articolele Agenției Suedeze de Protecție a Mediului (Naturvårdsverket), Eurostat, Agenția Suedeză pentru Energie și rapoarte anuale ale companiilor de gestionare a deșeurilor din Suedia pentru perioada 2023-2024.
Surse: https://www.energimyndigheten.se/; https://www.naturvardsverket.se/; BBC: „Why Sweden imports rubbish from other countries”; The Guardian: „Sweden’s recycling revolution: How the country ran out of rubbish”; etc.
Sursa: https://cotidianulhd.ro/afacerea-suedeza-de-milioane-de-euro-construita-pe-deseuri/