1.4 C
Brașov
1 februarie, 2026

Ultima oră. Incendiu într-un apartament din municipiul Brașov!

Un incendiu a izbucnit astăzi în municipiul Brașov. Alerta a fost dată în jurul orelor 12.30.

„În jurul orei 12:30, am fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de locuințe din municipiul Brașov.La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o autocisternă cu apă și un echipaj SMURD.Incendiul s-a manifestat în interiorul locuinței, unde au ars mai multe elemente de mobilier. Ca măsură de siguranță, șase persoane s-au autoevacuat din apartamente situate în imobilele învecinate”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, lt. col. Ciprian Sfreja.

Potrivit sursei citate, proprietara apartamentului, o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, a suferit un atac de panică și o ușoară intoxicație cu fum, fiind asistată medical la fața locului de către echipajul SMURD, urmând a fi transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare.

Incendiul a fost lichidat în scurt timp, iar cauza izbucnirii acestuia este în curs de stabilire.

Sursa: https://mytex.ro/112/ultima-ora-incendiu-intr-un-apartament-din-municipiul-brasov/

Ultimă oră

Același autor