157 de ani pentru Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” şi 87 de ani pentru Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil” înseamnă o istorie remarcabilă a unor instituţii de învăţământ preuniversitar care fac cinste municipiului şi judeţului Braşov.
Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean, a onorat invitaţiile primite din partea conducerilor celor două colegii şi a participat cu emoţie şi bucurie la festivităţile organizate vinerea trecută.
Oficialul braşovean a apreciat importanța strategică a acestor şcoli de elită – adevărate citadele ale cunoaşterii şi performanței educaţionale, reafirmând angajamentul autorităţii administrative judeţene de a susține calitatea procesului de învățământ prin investiții în infrastructură și proiecte destinate tineretului.
Sursa: https://brasovstiri.ro/doua-colegii-brasovene-ajunse-la-aniversari-istorice/