17.5 C
Braşov
14 iunie, 2025

Conferința România Inteligentă „Acasă în siguranță – Harta dinamică a zonelor de risc din România”

Conferința România Inteligentă „Acasă în siguranță – Harta dinamică a zonelor de risc din România”, organizată de Antena 3 CNN în colaborare cu Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), va avea loc joi, 12 iunie 2025, ora 10:30, în foaierul Teatrului “Sică Alexandrescu”, Piaţa Teatrului Nr. 1, din Brașov și va fi moderată de Adrian Ursu, jurnalist la Antena 3 CNN.

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov și Teatrul „Sică Alexandrescu”, are ca scop promovarea siguranței locuințelor din România. Acesta va include prezentarea măsurilor de prevenire a riscurilor, precum și sublinierea importanței asigurărilor pentru protecția împotriva dezastrelor naturale sau a altor incidente neprevăzute.

Evenimentul își propune să informeze populația despre necesitatea asigurării locuințelor, să crească nivelul de conștientizare privind siguranța imobilelor și bunurilor, și să ofere o platformă de dezbatere și schimb de informații între autoritățile locale și comunități.

Agenda și teme de discuție:

Brașov – Model de bună practică în asigurarea locuințelor

Riscuri naturale emergente în zona Brașovului – cum ne pregătim pentru ele?

Asigurarea locuințelor – de la obligație la responsabilitate civică

Prevenția salvează vieți și bunuri – cum reducem pierderile prin măsuri proactive?

De la lege la realitate – cum funcționează sistemul de asigurări în practică?

Implicarea autorităților locale în protejarea cetățenilor – responsabilitate și oportunitate

Viitorul siguranței imobiliare în contextul schimbărilor climatice

Testimoniale din teren – lecții reale din experiențele cu asigurările în caz de dezastru

Dialog cu cetățenii – întrebări și răspunsuri despre ce înseamnă să fii protejat

Speakeri și invitați:

George Scripcaru , Primarul Municipiului Brașov

Mihai-Cătălin Văsii , Prefectul Municipiul Brașov

Șerban Todorică Constantin , Vicepreședinte Consiliului Județean Brașov

Alexandru Ciuncan , Președinte și Director General UNSAR

Lt. Col. Valeriu David , Prim Adjunct Inspector Sef ISU “Țara Bârsei” al Județului Brașov

Dr. Elena Mateescu , Director General ANM

Cosmin Tudor , Director General Adjunct PAID

Alina Bărbulescu , Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți – UNSAR

Alina Toma , Economist, Liga Asociațiilor de Proprietari Habitat

Prof. univ. Dr. Marian Siminică , Director Executiv ISF

Transmisia live a evenimentului va începe la 10:30, joi, 12 iunie, pe antena3.ro, jurnalul.ro, incomemagazine.ro și pe paginile de Facebook ale Antena 3 CNN, Income Magazine și Jurnalul.

Intrarea la eveniment se face pe bază de invitație și confirmare prealabilă.

Sursa: https://jurnalul.ro/bucurii-la-feminin/conferinta-romania-inteligenta-acasa-in-siguranta-harta-dinamica-a-zonelor-de-risc-din-romania-1000550.html

Ultimă oră

Același autor