23.5 C
Braşov
18 iunie, 2025

Misiune contracronometru, în Bihor și Alba, pentru salvarea unor turiști răniți pe munte. Unul dintre ei a intrat pe un traseu interzis

O misiune contracronometru a avut loc, în munți, în județul Bihor, pentru salvarea unui turist rănit. Bărbatul, venit din Cehia, a pătruns pe un traseu din zona Padiș, închis de 8 ani. S-a accidentat și, nemaiputând înainta, a cerut ajutorul salvamontiștilor. Și un turist din județul Alba a avut nevoie de ajutor, după ce s-a rănit la picior, în timpul unei drumeții efectuate pe Piatra Secuiului, potrivit Agerpres.

Turistul ceh s-a aventurat pe un traseu montan, în județul Bihor, închis de ani buni circulației. S-a rănit în timpul escaladării și a apelat numărul unic de urgență 112.

Reprezentanții Salvamont Bihor au fost trimiși imediat în misiune, pentru a-l recupera pe turistul străin. Pentru că se afla într-o zonă cu acces extrem de dificil, s-a cerut ajutorul elicopterului SMURD pentru preluarea victimei. Acțiunea a durat cinci ore.

Iar în județul Alba, un turist de 31 de ani s-a accidentat, duminică, în timpul unei drumeţii pe Piatra Secuiului, la Rimetea, suferind un traumatism la piciorul drept.

După ce tânărul a fost coborât de salvamontişti, a fost predat la ambulanţă pentru transportul la spital.

Mai multe

au avut loc în ultima perioadă la Rimetea, comună unde numărul turiştilor depăşeşte anual 100.000, anunță Agerpres.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/misiune-contracronometru-in-bihor-si-alba-pentru-salvarea-unor-turisti-raniti-pe-munte-unul-dintre-ei-a-intrat-pe-un-traseu-interzis-3235861

Ultimă oră

Același autor