-1.2 C
Brașov
19 martie, 2026

4000 de euro/zi din deșeuri periculoase deversate ilegal în Dâmbu. De unde proveneau și care era circuitul – Observatorul Prahovean

Percheziții de amploare au loc în această dimineață în Prahova, la Sinaia și Vălenii de Munte, într-un dosar în care sunt cercetate fapte de deversări ilegale de deșeuri periculoase în apa râului Dâmbu, la Ploiești.

Două firme au ajuns în atenția anchetatorilor, după ce în perioada octombrie 2025-prezent ar fi preluat deșeuri periculoase și nepericuloase din mai multe județe din țară, pe care inițial le depozitau bazinele rafinăriei Vega.

De aici deșeurile erau erau transportate la stația de tratare a apei uzate de la Corlătești și ulterior deversate ilegal în râul Dâmbu, fără a fi tratate și îndeplinite condițiile de mediu.

Surse apropiate anchetei au mai precizat pentru Observatorul Prahovean că una dintre cele două firme vizate de percheziții se numește Indian Legend, iar deșeurile erau aduse din județe precum Prahova, Dâmbovița, Ilfov, Brăila, Sibiu, Mureș și Brașov.

Aceleași surse au mai precizat că, în medie, în apa râului Dâmbu, ajungeau 10 cisterne cu o capacitate cuprinsă între 10 și 20 de tone de deșeuri periculoase, în schimbul a 40 de euro/tonă (minim aprox. 4000 euro/zi).

Vă reamintim că polițiștii au pus în aplicare în această dimineață 17 mandate de percheziție domicilară.

UPDATE Cine este firma Indian Legend

Potrivit termene.ro, firma Indian Legend are sediul în Ploiești și are ca obiect de activitatea ”acoperirea metalelor” și ”Baruri si alte activitati de servire a bauturilor”.

Starea firmei este: Deschidere procedură insolvență/faliment.

Potrivit ultimului bilanț, firma are 30 de angajați, este pe piață de opt ani și a raportat o cifră de afaceri în 2025 de 9.236.810 lei și un profit de 2.240.228 lei.

Unic asociat și administrator este Leonte Răducu.

Sursa: https://www.observatorulph.ro/eveniment/2781755-4000-de-euro-zi-din-deseuri-periculoase-deversate-ilegal-in-dambu-de-unde-proveneau-si-care-era-circuitul

Ultimă oră

Același autor