3 C
Braşov
luni, 6 decembrie, 2021

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA | Marius Oprea: Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială s-a transformat în Agenţia Naţională pentru Plătit Poliţe celor care au dărîmat comunismul

FOTOGRAFIE: Mihaela Alungulesei, directoarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ – stînga/ Petru Pricope, deportat, deţinut politic, participant la revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987 – dreapta

”Vă notificăm, doamnă ministru Raluca Turcan, că dacă nu veţi întreprinde diligenţele necesare pentru a îndrepta situaţia descrisă mai jos, despre care va trebui să ne şi informaţi, vom fi nevoiţi să vă considerăm drept o moştenitoare a Securităţii, cu acte şi năravuri în regulă”.

Cum poţi ajunge într-o clipă un om din erou un ”element recalcitrant”

Pe Petru Pricope nu l-am cunoscut decît prin intermediul documentelor şi spusele unora dintre colegii săi, muncitorii de la Uzina de Autocamioane Steagu Roşu, din Braşov. Arestat, condamnat pentru participarea la revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987, după 1989 a ales să trăiască în continuare la Piatra Neamţ, locul în care a fost deportat, alături de famile, care-l urmase în exilul forţat. Acolo a şi murit, în 18 aprilie 2005, în vîrstă de numai 44 de ani, din cauza torturilor pe care le îndurase pe parcursul anchetelor la care a fost supus la Miliţia din Braşov şi în arestul Securităţii de la Bucureşti, înainte de a fi condamnat şi deportat, cu tot cu familie, la Piatra Neamţ.

Acum, toate suferinţele sale şi alor săi, care au fost urmăriţi îndeaproape de Securitate pînă în 1989, cum s-a întîmplat cu toţi cei condamnaţi pentru participarea la revolta din 15 noiembrie 1987 sînt total ignorate şi anulate, de o adresă a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ, care a luat decizia că, de fapt, cu Petru Pricope nu s-a întîmplat nimic, n-a suferit nicio persecuţie. A fost pur şi simplu un ”element recalcitrant”, motiv pentru care numele său apare mai des decît al altora, în citaţiile primite de la Miliţie.

E o decizie cu care Securitatea se poate declara mulţumită. În anul 2020, pe 10 decembrie, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ a luat act, ad-literam, de hotărîrea instanţei de judecată special constituită la Braşov în 2 decembrie 1987, care constata în legătură cu Pricope (şi cu alţi 60 de muncitori) că n-au fost decît nişte golani scandalagii, care au comis ”acte de huliganism, de tulburare a ordinii şi liniştii publice, participînd şi la degradarea unor bunuri”. Adică, a tablourilor lui Ceauşescu şi a lozincilor comuniste, dar asta nu mai contează pentru Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ, care reţine numai că ”domnul Pricope Petru a fost condamnat prin sentinţa penală 2823/1987 la 1 an închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, ca urmare a evenimentelor de la Braşov, nefiind stabilită şi măsura domiciliului obligatoriu”. Fireşte, Pricope a plecat el, de capul lui, la Piatra Neamţ, lăsîndu-şi baltă familia la Braşov o bună bucată de vreme, şi tot de capul lui se prezenta, săptămînal, la Miliţie.

”N-ai să mai vezi soarele!” Povestea tristă şi adevărată a muncitorului braşovean Pricope

Numele lui Petru Pricope mi-a fost dintîi cunoscut din ”Situaţia persoanelor condamnate pentru actele huliganice din ziua de 15 noiembrie 1987 de la Braşov”, întocmită la începutul anului 1989 de Inspectoratul de Securitate din Braşov, la cererea generalului Emil Macri, şeful Direcţiei a II-a din Securitate, cel care s-a ocupat de situaţia ”deportaţilor” şi de raportările făcute în legătură cu ei la ”conducerea superioară de partid” – adică lui Ceauşescu, care voia să ştie totul despre muncitorii trimişi în deportare – ce mănîncă, ce gîndesc, cu cine se întîlnesc şi ce discută ei. Absolut toţi au fost urmăriţi continuu şi cu maximă vigilenţă de organele de Securitate în locurile în care au fost trimişi, fiind ”condamnaţi la locul de muncă”.

Tabelul cu toţi cei condamnaţi, fie pentru că au participat direct, fie că s-au solidarizat cu manifestanţii la pedepse penale (cu ”executate la locul de muncă”) ori alte pedespe administrative (precum cei trei studenţi de la Facultatea de Silvicultură din Braşov, care au fost exmatriculaţi pentru că au cerut eliberarea muncitorilor arestaţi) se află în dosarul de la CNSAS cu cota D 52, la filele 85‑124.

În tabel, Petru Pricope, născut la Roznov-Neamţ în 1960 apare la poziţia 53, arătîndu-se despre el că ”a participat la actele de dezordine în secţiile de producţie ale întreprinderii de autocaminoane Braşov şi la sediul administrativ al Unităţii, a fost condamnat la 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei, fiind repartizat la Întreprinderea de producţie-prestări servicii în construcţii Piatra Neamţ, S-a stabilit împreună cu familia în Piatra Neamţ. Din datele existente nu rezultă să adopte poziţie ostilă în prezent”. Alături de el, a fost deportat tot acolo şi mai tînărul său coleg Marius Boeriu, acum lider al Asociaţiei 15 Noiembrie 1987. Amîndoi au plecat în ”exilul” lor la Piatra Neamţ, dictat de partid şi orchestrat de Securitate, cu maşina tatălui lui Boeriu, într-o călătorie spre un necunoscut care le-a fost, vreme de doi ani, o casă neprimitoare.

Ce făcuse, de fapt, Petru Pricope? În duminica de 15 noiembrie 1987 era schimbul 1: a intrat în secţie şi a dat să se apuce de treabă, neştiind de decizia colegilor din schimbul 3 de a întrerupe lucrul. A venit la el un coleg, Balasz şi l-a întrebat ”ce faci? Sîntem în grevă, tu de ce lucrezi?” A lăsat totul baltă, pe loc şi, cînd a venit la ei directorul tehnic Purcăroiu, din conducere, pentru a-i determina să reia lucrul, Pricope l-a întrebat de ce le-au fost tăiate salariile, atîta vreme cît în presa de partid apare că întreprinderea şi-a îndeplinit planul şi chiar a depăşit 100%? Directorul n-a fost în stare să răspundă şi era cît pe ce să fie luat la bătaie. Apoi evenimentele s-au precipitat, iar Pricope s-a aflat mereu în primele rînduri: şi cînd muncitorii s-au adunat în faţa Palatului Administrativ, şi cînd au ieşit în marş, pe străzile Braşovului, scandînd ”Jos Ceauşescu”, ”Jos comunismul” şi dînd tonul, la un moment dat, cîntecului ”Deşteaptă-te, române”.

A ajuns cu coloana de protestatari pînă în faţa sediului judeţenei de partid, aşa cum era îmbrăcat (în salopetă), dar n-a mai intrat înăuntru, iar la venirea trupelor de scutieri, pentru că era uşor de reperat, a luat-o pe străduţe şi apoi a ieşit în pădurea de sub Tîmpa şi la adăpostul ei s-a îndreptat spre casă. Unde a aflat de la un coleg că la serviciu a fost pus pe ”lista cu absenţii”, adică cu cei care au participat la protest. A fost arestat după două zile, direct de la locul de muncă şi dus în clădirea administraţiei, unde a dat o primă declaraţie, în faţa primarului Dumitru Calancea, care i-a spus scurt: ”n-ai să mai vezi soarele!”: ”Cînd am ieşit de la Oficiul Personal, era un culoar de miliţieni îmbrăcaţi în civil, iar la capătul culoarului era duba Miliţiei”. Au urmat anchete îndelungi, mai întîi la Braşov, apoi la Bucureşti – unde au fost duşi, legaţi cîte doi, cu cătuşe – colegul său de cătuşe a fost Marius Boeriu, alături de care a şi fost ulterior deportat, la Piatra Neamţ.

Despre anchete, Pricope a spus doar, probabil din pudoare, pentru că toţi anchetaţii au fost bătuţi, că ”anchetele pe care le-am avut la Securitate se desfăşurau numai noaptea”. La capătul a patru zile şi nopţi nesfîrşite, ”am fost trimis la serviciul Miliţie, unde iarăşi mi s-a făcut un control riguros, spunîndu-mi-se că nu voi mai răspunde la numele meu, ci la numărul 465”. În noua celulă se afla alături de alţi patru colegi, muncitori braşoveni. ”Cînd lucrurile începeau să se limpezească, am avut o discuţie cu fostul general Mihalea (comandantul Miliţiei – n.n.), care mi-a spus că vom fi repartizaţi în judeţele de origine şi să avem fermoar la gură, în caz contrar vom fi din nou aduşi la Bucureşti”.

După procesul ”înscenat”, cum îl socotea şi Pricope în declaraţia din care am citat, dată în decembrie 1990, la intrarea în Ascociaţia 15 Noiembrie 1987, ”am fost deportat la Piatra Neamţ, la un atelier de strungărie. Mi s-a spus de către toate organele de Miliţie să nu spun colegilor de serviciu că sînt venit din Braşov, asta ca să nu fiu tras de limbă de colegi, care erau foarte curioşi de cele întîmplate”. Permanent a fost urmărit, ”aveam o fişă pe care trebuia să o semnez săptămînal, la Miliţie”; n-a fost lăsat nicicum să părăsească oraşul, nici măcar pînă în vecinătate, la Roznov, la părinţii săi: în caz contrar, dacă va face vreun pas în afara oraşului, şeful Securităţii din Neamţ, colonelul Valentin Niţă ”m-a ameninţat că, dacă voi pleca la Braşov, îmi voi pierde dantura”.

La Braşov se aflau încă soţia sa şi cei doi copii, de un an şi jumătate şi trei ani, pe care i-a revăzut după ce în 18 februarie 1988 i-a fost repartizată o locuinţă şi aceştia au venit alături de el. De teamă, nu s-a întîlnit decît rareori cu colegul său de deportare, Marius Boeriu. S-au putut îmbrăţişa din nou în abia 22 decembrie 1989, cînd, brusc, din ”paria”, au devenit eroii oraşului. Mulţimea i-a purtat pe braţe şi, pentru că s-au aflat tocmai acolo la Piatra Neamţ în deportare, oraşul a devenit şi el brusc ”oraş-martir”. Aşa cum, dintr-o dată, Petru Pricope a devenit, după moarte, din nou ”huligan”, cum era socotit de Securitate şi Partid în 1987.

Agenţia Naţională pentru Plătit Poliţe celor care au dărîmat comunismul

Cei care rescriu istoria în cheia Securităţii şi a Partidului Comunist sînt funcţionarii de la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ, care i-au dat băiatului lui Petru Pricope un răspuns halucinant, la cererea sa de a fi recunoscut ca urmaş de deportat. I se spune că Hotărîrea nr. 602 din 27 martie 1991, prin care I se recunoştea calitatea de deţinut politic şi deportat lui Petru Pricope ”nu constituie un element suficient pentru adimiterea cererii dvs., ţinînd cont de intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr.232/2020, care stipulează necesitatea depunerii de documente doveditoare privind persecuţia părintelui”.

Lui Bogdan Pricope, fiul lui Petru, i s-a spus şi că la baza emiterii deciziei din 1991, prin care i s-au recunoscut calitatea şi drepturile de persecutat politic tatălui său ”a stat adeverinţa nr.130 din 19 martie 1991, emisă de Direcţia de Poliţie a judeţului Neamţ, care menţionează că domnul Pricope Petru a fost supravegheat şi luat în evidenţă de fosta Miliţie a judeţului Neamţ de la 15.11.1987 pînă la 22.12.1989, pe care îl considerăm fără valoare juridică pentru dovedirea persecuţiei părintelui”. ”Istoricii” de la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ iau în calcul doar condamnarea lui Pricope Petru la un an închisoare, pentru tulburarea ordinii publice, cu suspendarea condiţionată a pedepsei. Care nu are nimic politic, susţin ei.

În schimb, un document oficial care arată negru pe alb că, şi după expirarea acestei pedepse de un an Petru Pricope era urmărit pas cu pas, pentru a nu părăsi locul de deportare, e socotit ”fără valoare juridică”. Aşa susţine ”jurista” Alungulesei, care, în schimb, atunci cînd a fost ”nevoie” pentru că era un interes la mijloc, a transformat ”studii militare de 3 ani” în „studii superioare civile de 5 ani”, pentru ca două persoane anume să poată ocupa locuri în consiliul de Administraţie al Aeroportului Iaşi (dar asta e altă poveste, din cele 1001 de poveşti îngropate ale DNA-ului).

Cînd trebuie, poate merge şi falsul. Cînd vrea Alungulesei, actele şi înscrisurile care dovedesc clar o persecuţie politică, nu au ”valoare juridică”. Se mai spune în adresa semnată de directoarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ că ”în plus, nici pe site-ul CNSAS care a postat toate fişele de domiciliu obligatoriu ale persoanelor care au avut stabilită o asemenea pedeapsă nu se regăseşte tatăl dvs.” Ce prostie! Habar n-are doamna jurist, nici doamna Ciupercă, cea care a întocmit atît de ”documentat” adresa trimisă fiului lui Petru Pricope, că măsura administrativă a deportării a fost luată numai în anii ’50 şi că, după ce România a semnat Convenţia de la Helsinki în 1975, dacă această măsură ar fi fost specificată în vreun document oficial, ca fiind întreprinsă împotriva vreunui cetăţean român, Republica Socialistă a lui Ceauşescu ar fi ajuns pe banca acuzării, într-un tribunal internaţional.

Ar fi de rîs, dacă n-ar fi de plîns: sînt puşi să aplice legi reparatorii ale abuzurilor comunismului cei care nu numai că nu au habar de acestea, dar le mai şi cauţionează, judecînd şi mai comunist decît cei care le-au săvîrşit. Ceea ce ar vrea Alugulesei şi Ciupercă e ca autorităţile comuniste să fi recunoscut, în scris, în ultimii ani ai regimului, că recurg din nou la măsura stalinistă a deportării, care era deja trecută în baza convenţiilor internaţionale, la care România devenise parte, infracţiune contra umanităţii.

Directoarea Alungulesei şi subalterna sa Ciupercă, cea care a întocmit adresa trimisă fiului lui Petru Pricope îşi bat joc nu numai de suferinţa lui şi a familiei sale, îndurată după un act eroic şi de mare curaj, pe care l-a plătit cu un sfîrşit prematur, la 44 de ani. Dar şi de toate victimele revoltei anticomuniste de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, care au trecut prin aceeaşi situaţie şi au, ca şi Pricope, aceleaşi acte doveditoare. La fel cum îşi bat joc de muncitorii braşoveni şi de toţi cei care au avut curajul să se ridice împotriva comunismului autorii Legii 232 din 2020, toţi cei care au votat-o (majoritatea Parlamentului României), cît şi cel care a promulgat-o, fără să arunce un ochi pe ea. Pentru că e o lege care, în loc să dea drepturi urmaşilor celor persecutaţi politic, le anulează şi le neagă chiar pe ale acestora şi îşi bate joc, de fapt, de rezistenţa anticomunistă din România.

”Faţă de cele mai sus arătate, vă notificăm ca, în situaţia în care nu veţi întreprinde diligenţele necesare, despre care va trebui să ne şi informaţi, vom fi nevoiţi să vă soluţionăm cererea cu înscrisurile pe care le avem”, îl ameninţă în final Alungulesei şi Ciupercă pe Bogdan Pricope, care, atunci cînd avea doar trei ani, în februarie 1988, a trebuit să-şi urmeze tatăl în deportare, la Piatra Neamţ.

Ce-ar mai fi de spus? Că Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială s-a transformat în Agenţia Naţională pentru Plătit Poliţe celor care au dărîmat comunismul. La Neamţ, această Agenţie îi socoteşte pe muncitorii revoltaţi, aşa cum a făcut-o şi Securitatea, huligani şi delincvenţi de drept comun. ”Faţă de cele mai sus arătate, vă notificăm, doamnă ministru Raluca Turcan, că dacă nu veţi întreprinde diligenţele necesare pentru a îndrepta situaţia de mai sus, despre care va trebui să ne şi informaţi, vom fi nevoiţi să vă considerăm, alături de subalternele dumneavoastră, drept o moştenitoare a Securităţii, cu acte şi năravuri în regulă”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 11:15

astăzi, 10:47

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/prezentul-fara-perdea-marius-oprea-agentia-nationala-pentru-plati-si-inspectie-sociala-s-a-transformat-in-agentia-nationala-pentru-platit-polite-celor-care-au-darimat-comunismul-19862425

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

Vaslui Plus